Sari la conținut

Corul Academic Byzantion a concertat în cadrul Festivalului Montalbane (Germania)

byzantion montalbaneCorul Byzantion a avut onoarea de a participa în cadrul Festivalului din Montalbane (6-8 iulie 2018), alături de ansambluri prestigioase precum Gilles Binchois și Tavagna, Are Choralis Coeln sau Miroir de Musique.

Tematica ediției de anul acesta, Tradiții muzicale monastice, a reprezentat o ocazie cu totul specială pentru Corul Byzantion care, prin monodii bizantine atent selectate, a „condimentat” cu un ethos sonor aparte, programul festivalului.

Din concertul ce a marcat închiderea oficială a festivalului nu au lipsit piese protocreștine precum Lumină lină, Imnul închinat Sf. Treimi (sec. III, Egipt), Te Deum laudamus (sf. Niceta de Remesiana), Aliluia și Prochimenul Domnul a împărățit în stilul paleoromaic (Italia, sec. VII-XIV). Una din compozițiile rar interpretate a fost și Slujba celor trei tineri din Babilon (sec. XII – XIV, exegeza de Mochalis Adamis). Amprenta românească a fost asigurată și de mărimurile lui Filothei de la Cozia (sec. XIV-XV), în timp ce culminațiile concertului au fost reprezentate de Ziua Învierii de Hrisaf și de capodopera calofonică Doamne, întru feței Tale de Sf. Ioan Cucuzel (sec. XIII-XIV).

De la tradiția savaită la cea studită, de la Tipicul Catedralei Sfânta Sofia până la Cozia lui Mircea cel Batran, lucrările alese au construit un adevarat regal al muzicii bizantine interpretate în limbile română, greacă, slavonă și germană.

Concertul urmează sa fie reluat la Iași, luni, 16 iulie 2018 în cadrul marelui eveniment anual Masterclass-ul de Cânt Bizantin, aflat la editia a XI-a.

Lasă un răspuns