Jurnal de eveniment: Masterclass de Cânt Bizantin, ziua a cincea

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

concert final mcb 14Ultima zi a Masterclass-ului de Cânt Bizantin a oferit un program la fel de bogat ca și zilele precedente. După a prezentare despre Dimitrie Cantemir, comemorat la împlinirea a 300 de ani de la primirea lui ca membru al Academiei de la Berlin (11 iulie 1714), Letopisețul muzical bizantin pregătit sub îndrumarea doamnei conf. dr. Maria Alexandru a refăcut, peste timp, un itinerariu muzical, istoric și cultural în Bizanț.

După ultimele două cursuri practice ținute de prof. dr. Georgios Konstantinou și de protopsaltul Dimitrios Galanis, a urmat festivitatea de decernare a diplomelor și a distincțiilor, participanților și celor care au sprijinit organizarea actualei ediții a Masterclass-ului.

La 8 seara, Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit neîncăpătoare: iubitori ai muzicii psaltice s-au adunat pentru a-iaduce prinos de cinstire lui Lykourgos Angelopoulos, arhonde protopsalt al Arhierpiscopiei Constantinopolului, trecut la domnul pe 18 mai 2014. După ce ani de-a rândul, domnul Angelopoulos a dirijat corul mare al participanților, de data aceasta, dânsul a fost prezent în duh, în inimile și în sufletele celor care l-au cunoscut direct, ca profesionist al psaltichiei și om de rugăciune, sau indirect, cu ocazia concertelor sau a conferințelor pe care le-a susținut în România. Invitații speciali ai corului Byzantion: protopsaltul Dimitrios Galanis, prof.dr. Georgios Konstantinou, protopsaltul Ioannis Chasanidis și prof. Antonis Aetopoulos, și-au unit vocile în prezența ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, și prin ele, au împletit o cunună a harului pus în om, spre slava lui Dumnezeu și mângâierea inimilor care au învățat să se deschidă și să vibreze la frumosul, binele și adevărul cântării care odihnește mintea și sufletul.

În cuvântul său de la încheierea concertului, ÎPS Teofan a invocat figura domnului Lykourgos Angelopoulos, omul mic de stat, dar mare în duh, care a contribuit semnificativ la procesul de reînviere și îmbunătățire a cântării la strană din România, și care a fost atât de apropiat de Iași, de mănăstirile din România și de Masterclass-ul de Cânt Bizantin, al cărui părinte și îndrumător a fost de la prima ediție.

 

Sorina Chiper
PR - Asociația Culturală Byzantion

Media

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Ultimele Articole

  • Zilelor Psalților Români - Ediția I (14‐15 mai 2021) - Programul evenimentului

    zilele psaltilor foto100 de ani de la înființarea la Iasi a Asociației Generale a Cântăreților Bisericești. 7 ani de la trecerea la cele veșnice a lui Lykourgos Angelopoulos.

    Ziua I ‐ 14.05.2021 Format: online (byzantion.ro și Facebook Byzantion)

    ora 11.00 Sesiune științifică (1)

    1. Prof. Dr. Vasile Vasile (București): Statutul psaltului român la începutul secolulului trecut. Rolul lui Ioan Popescu Pasărea (video)
    2. Dr. Georgios Konstantinou (Atena): Lykourgos Angelopoulos și opera sa, ieri și astăzi (video)
    3. Pr. Ionel Roată (Iași): Importanța sinergiei dintre altar și strană (video)
    4. Dr. Georgios Konstantinou (Atena): Situația psalților din Grecia la începutul secolului al XX‐lea (video)

    ora 17.00 Sesiune științifică (2)

    1. Conf. Dr. Zamfira Dănilă (Iași): Evghenie Humulescu, un arhiereu‐muzician model la începutul secolului al XX‐lea (articol)
    2. Pr. Drd. Constantin Stoica (Buzău): Informații inedite din arhivele Arhiepiscopiei Buzăului despre cântăreții bisericești de la începutul sec. XX (articol)
    3. Lect. Dr. Adrian Sîrbu (Iași): Asociația Generală a Cântăreților Bisericești ‐ un fenomen unic și un mesaj peste veacuri (articol)
    4. Lect. Dr. Adrian Sîrbu (Iași): Marele Congres al Cântăreților Bisericești de la Iași ‐ 21‐23 august 1912 (articol)
    5. Aspecte inedite din viața psalților români din primele decenii ale secolului al XX‐lea – imagini și articole relevante din Revista Cultura, din perioada 1911‐1912 și 1920‐1921.

    Ziua a II‐a 15.05.2021 Catedrala Mitropolitană din Iași. Format: onsite, cu transmisiune live video prin Doxologia

    09.30 – 11.30 Sfânta Liturghie arhierească, cu participarea PS Nichifor Botoșăneanul, a Corului Academic Byzantion și a psalților Catedralei.

    11.30 Slujba de pomenire a psalților

    12.00 Concert de Muzică Psaltică dedicat tuturor psalților români și Protopsaltului Lykourgos Angelopoulos

    în Ultimele Evenimente
  • Zilele Psalților Români - ediția I (14-15 mai 2021)

    WhatsApp Image 2021 05 11 at 23.49.50În perioada 14-15 mai 2021, Asociația Culturală Byzantion, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, organizează ediția I a Zilelor Psalților Români, un eveniment ce se dorește a fi o evocare a personalităților Artei Psaltice care au activat pe teritoriul țării noastre de-a lungul vremurilor. Se cuvine, din datorie, să ne cunoaștem trecutul, pentru a învăța să ne clădim împreună viitorul. Se cuvine, din recunoștință, să invocăm prin cântări și cuvântări pe toți cei care și-au dăruit viața în slujba melosului sfânt, fie prin activitatea la strană sau cea pedagogică, fie prin cea cărturărească, sau cea de compozitor, de dirijor sau de cronicar. Se cuvine, din dragoste pentru Frumos, să ridicăm din nou statutul și demnitatea psaltului la înălțimea potrivită chemării lui.

    în Ultimele Evenimente Citeşte mai mult
  • Informații tehnice necesare pentru conectarea la cursurile ONLINE ale Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași

    mcb2020 afis prescurtareDragi participanți la ediția a XIII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași,

    în Înscriere Citeşte mai mult
  • Partiturile pentru ediția a XIII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași
    Dragi participanți la ediția a XIII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin,
     
    avem bucuria de a vă pune la dispoziție materialul didactic propus de către domnul Panagiotis Neochoritis spre a fi studiat împreună. 
    Este vorba despre cunoscuta lucrare Πανδέκτη ce a fost editată în patru volume la Constantinopol între anii 1850 și 1851 de către Ioan Lampdarie și Ștefan Domesticul, ai Marii Bisericii a lui Hristos.
    Invitatul nostru propune pentru această ediție să ne aplecăm atenția asupra volumului al IV-lea (Matime ale Sfintei Liturghii) și în special asupra heruvicelor (paginile 59-431). Linkul de unde puteți descărca pdf-ul cu semnele de carte notate bilingv se găsește aici.
    în Înscriere
  • NOU! - Programul actualizat Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, Ediția a XIII-a ONLINE, 13 - 17 iulie 2020

    mcb iasi site 2017

     

    în Program Citeşte mai mult