„Al doilea Congres al Cântăreţilor Bisericeşti” - Iași, 21-23 August 1912

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

revista cultura siteZilele de 21—23 August 1912 au fost şi vor rămânea cu adevărat zile de sărbătoare, pentru toată suflarea cântăreților bisericești români. Ceea ce ochiul a văzut în aceste zile, ceea ce urechile au auzit şi inima a simţit, e cu neputinţă de redat. Entusiasmul ce însufleţea pe cei 2000 de cântăreţi, în acele zile, demnitatea şi ordinea cu care s-au înfăţişat în congres ca şi aiurea, precum şi solemnitatea în care s-a ţinul congresul, vor rămânea memorabile tuturor celor ce au luat parte la congres, precum şi amfitrionilor noştri Ieşeni.

Nu pentru ei dar voi schiţa aici faptele petrecute atunci, ci pentru cei ce din diferite cauze n-au putut lua parte —pentru istorie numai — pentru posteritate. Şi pentru aceasta chiar, trebuie să mărturisesc că voi fi incomplect atât din insuficienţa spaţiului acestei reviste, cât şi din cauza modestei pene ce ţin pentru revista Cultura.

Ziua I, 21 August

La orele 7 dimineața, peronul gării Iaşi nu mai încăpea pe cântăreții sosiți din ajun. În frunte cu cântăreții Ieşeni, ei vin să întâmpine aici pe preşedintele lor, Popescu-Pasărea, ce soseşte împreună cu cântăreții Olteni, Mehedinţeni, etc. Trenul întârziază — şi nerăbdarea creşte; mulţi dintre cântăreţi nu-l cunosc pe preşedinte — şi fiecare se sileşte să ocupe loc mai aproape spre a-l vedea...

În fine, trenul soseşte; un fior ca un curent electric străbate marea de suflete; ura! nesfârşit umple văzduhul - în timp ce D-l președinte Popescu- Pasărea păşeşte în mijlocul cântăreților, condus de d-l Constantinescu şi Grigoriu.
Cântăreţii Ieşeni intonează atunci imnul de primire: Bine, bine ai venit; iar cântăreții Soc. Macarie: Pe altarul sfânt jertfim credință. Vorbesc apoi d-l Grigoriu protopsalt Iaşi, urând bună venire fraților cântăreţi — asemenea şi d-l I. C. Popescu, preşedintele Societăţii Macarie, Ploeşti, cărora le răspunde d-l Popescu-Pasărea, urând ca congresul să fie încoronat de succes!

Într-un impunător cortegiu, cântăreții pornesc apoi spre Sf. Mitropolie. Steagurile purtate de cântăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale, merg înainte; după ele urmează preoţii, în număr de peste 50—60, veniţi din diferite părţi ale ţării; apoi preşedinţii tuturor societăţilor şi, în fine, un nesfârşit convoiu de cântăreţi.

foto cantareti 1912 site micsorata

Grandioasa Mitropolie a Iaşului se decorează în mod pitoresc cu cântăreții cari ocupă partea de jos precum şi galeriile. Sosirea I.P.S. Mitropolit Pimen — patronul Congresului — e salutată cu entusiasm de mii de glasuri unite în imnul «Pre stăpânul». Serviciul Te-Deumului se oficiază cu deosebită solemnitate de însuşi I.P.S. Pimen, însoţit de P.S. Vicar Antim Petrescu şi de clerul Sf. Mitropolii, iar răspunsurile sunt date în mod admirabil de corul cântăreţilor Ieşeni, condus de d-l Grigoriu. După Te-Deum, I.P.S. Pimen sfinţeşte drapelul Societăţii Suceveanu Iaşi, precum şi al Cercului Vocal din Bârlad, şi într-o ascultare religioasă a cântăreților, pronunţă următorul discurs, care prin formă, prin fondul său ca şi prin căldura părintească cu care a fost rostit, constitue una din gloriile congresului nostru de la Iaşi.

Cuvântarea I.P.S. Pimen, Mitropolitul Moldovei

„Cu o deosebită mulţumire sufletească, întâmpin pe cântăreţii bisericeşti de sate şi orașe, din țară, adunați aici în strălucita catedrală a mitropoliei Moldovei şi Sucevei, al cărui fericit ctitor este vrednicul de amintire, mitropolit Veniamin Costache.

Această întâmpinare e cu atât mai scumpă, cu cât mie mi-a fost dat să prezidez în această măreaţă biserică, adunarea tuturor cântăreților bisericeşti ai bisericei ortodoxe române, care s-au întrunit pentru întâiaş dată în Iaşi.
Sărbătoarea aceasta este mare pentru noi toţi, fiind strâns legată cu însăș vieaţa noastră natională; căci sub cupolele acestei biserici se află în clipa de faţă, reprezentanţii bisericei noastre, acei cari au chemarea de a cânta poporului nostru, înălţându-i sufletul, atât în momentele mari ale vieţii, de prăznuire şi bucurie, cât şi în momentele triste de durere şi nenorocire.

Cântărețul bisericesc este un slujbaș de mare însemnătate în vieața noastră bisericească și chiar naţională, căci lui i-a fost dat din timpurile cele mai vechi, a fi conducătorul luminei și credinţei în satele noastre.
Sunteţi urmaşii vechilor dascăli bisericeşti și ai luminătorilor poporului român; căci înainte de a fi fost o şcoală şi un învăţător în satele de pe plaiurile românești, a fost citirea şi cântarea bisericei noastre, întâiul imbold de înălţare a sufletului, iar preotul şi dascălul satului, primii conducători.

Până astăzi încă stau vii în mintea poporului român, marile servicii pe cari dascălii din biserică le-au adus poporului sătesc pe vremuri. Însăş denumirea de dascăl, dată modeştilor slujbaşi ai bisericei, cuprinde în sine ideea de lumină şi conducere sufletească.

De aici a şi plecat rolul lor, căci vechii cântăreți bisericeşti au fost cu adevărat şi dascălii neobosiţi ai poporului, care prin cântarea şi citirea lor, au învăţat pe strămoșii noştri rugăciunile către Dumnezeu, insuflându.-le prin aceasta și dragostea neclintită de lege şi moşie.

Acum vremurile s-au schimbat, sarcinile s-au împărțit. Azi avem în fiecare sat câte un învățător sătesc, dar cu aceasta nu a încetat şi nu va înceta niciodată frumoasa chemare a cântăreților bisericeşti. Dacă în trecut dascălii bisericeşti erau adevărații luminători ai poporului, întărindu-l în credință şi mângâindu-l prin cântările şi cetitul lor, atât în zilele bune ca şi în cele grele, azi ei pot fi în mijlocul aceluiaș popor însemnaţi factori de propăşire.
Căci păstrând cu sfinţenie, bunele noastre tradiţii creştineşti și naţionale, fiind în totdeauna pilde vii de vieaţă curată, în ochii semenilor lor, răspândind pururea bunele moravuri şi mai ales diferitele meşteşuguri în popor, cu aceasta vor contribui în mare măsură la îmbunătăţirea vieţii morale și materiale a poporului nostru sătesc.

Aceasta este de sigur frumoasa chemare a cântăreților bisericeşti, pe care ei trebuie să o îndeplinească, spre cinstea lor şi spre binele ţărei.

Recunosc, nu numai eu ci şi Sfântul Sinod, — aşezământul cel mai înalt al bisericei noastre naţionale,—și guvernele ţărei, ca şi oamenii de bine, că este o datorie ce se impune pentru demnitatea ţărei şi a bisericei noastre, ca să se îmbunătățească starea voastră.

Sunt sigur că această dreaptă cerere a voastră va găsi ascultarea așteptată. Dar aceasta nu e destul. «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu».

Se cuvine adică, să lucrăm cu mai multă inimă şi dragoste pentru poporul nostru. Trebue să lucrăm, căci suntem între cei dintâi chemaţi la această lucrare de înălţare a poporului sătesc, din rândurile căruia aproape toți facem parte. El însuş cere aceasta dela noi, așteptând să-l slujim cu dragoste.

Și când preoţii, ca și cântăreții bisericești vor fi sprijinit cu toată puterea mişcarea de ridicare a poporului românesc, înlesnindu-i luminarea și înălțarea sufletului lor, vor fi câștigat pentru totdeauna stima şi iubirea sa recunoscătoare.

Ati venit la lași în mare număr! În numele ieșenilor, vă zic: «bine aţi venit, şi doresc ca petrecerea voastră în acest oraş, bogat în monumente și tradiții istorice, să vă fie cât mai plăcută și folositoare, ca să puteţi astfel păstra, când veţi fi reîntorşi în satele voastre, amintiri frumoase.

Noi suntem fericiţi că vă putem vedea în mijlocul nostru, în număr atât de mare. De aceea, nu am cuvinte să laud în deajuns pe inițiatorii acestui congres bisericesc; și lauda, e de sigur, nu numai a mea, ci a tuturor acelora, care văd în această adunare şi o înfrâțire a tuturor românilor, adunaţi azi laolaltă din deosebitele unghiuri ale țărei, cari şi-au întins acum bucuroşi unul altuia mâna, stabilind trainice legături frățeşti şi colegiale.

Urez, dar, ca această adunare, însuflețită de duhul dragostei și al întelepciunei să aibă urmările dorite. Fiind cuprins de aceste simţimânte şi gânduri, vă binecuvintez pe toţi, ca şi pe familiile voastre și rog pe Dumnezeu să trimeată asupra ţărei noastre, toate îmbelșugările ce-i sunt de nevoe, dăruind și scumpului nostru Suveran sănătate și vieaţă lungă, iar nouă duhul păcei și dragostei unul către altul, spre a fi astfel vrednici urmași ai slăviţilor noştri strămoşi.”

După Te-Deum, cântăreții s'au retras pentru încuartierare —anunţându-se şedinţa de după amiază la orele 2 și jumătate în sala Sidoli.

în Revista Cultura (An II, Nr. 9/ septembrie 1912)

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Ultimele Articole