Masterclass-ul de Cânt Bizantin de la Iaşi la cea de-a treia ediţie

Între 5 şi 9 iulie 2010 s-a desfăşurat la Iaşi cea de-a treia ediţie a MasterClass-ului de Cânt Bizantin. Organizată de Asociaţia Culturală "Byzantion" în colaborare cu Universitatea de Arte "George Enescu", Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Primăria Municipiului Iaşi, manifestarea a inclus o serie de cursuri de măiestrie şi conferinţe cu tematică bizantină ce s-au încheiat în data de 9 iulie printr-un concert extraordinar. Cum a fost gândit acest concert, dar şi cine au fost invitaţii ediţiei din acest an, am aflat de la Andrei Apreotesei, Secretar-General al Asociaţiei Culturale "Byzantion" din Iaşi.

MasterClass-ul de Cânt Bizantin s-a încheiat în data de 9 iulie, printr-un concert extraordinar. Ce a cuprins programul?
Concertul ce a încheiat MasterClass-ul de Cânt Bizantin a fost alcătuit din trei părţi: prima parte a fost oferită de cei aproximativ 150 de cursanţi veniţi la ediţia din acest an din toate colţurile ţării pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele în domeniul muzicii psaltice. În cadrul celei de-a doua părţi au evoluat membrii Corului "Stavropoleos" din Bucureşti, iar în ultima parte a concertului, Corurile "Byzantion" din Iaşi,"Stavropoleos" din Bucureşti şi membri ai Corului Bizantin Grec s-au reunit sub conducerea dirijorală a maestrului profesor Lykourgos Angelopoulos.

Cine au fost invitaţii ediţiei din acest an?
Dacă în urmă cu trei ani, când am început proiectul, am avut un singur invitat - pe dirijorul grec amintit, Lykourgos Angelopoulos, în acest an am avut invitaţi şapte profesori, dintre care îi amintim pe Giorgios Konstantinou, de la Conservatorul de Stat din Atena, care a participat şi la ediţia de anul trecut în cadrul cusurilor practice şi teoretice şi pe doamna prof. univ. dr. Maria Alexandru, fiica poetului Ion Alexandru - de la Universitatea "Aristotelis" din Salonic - cea care a susţinut cursurile de istorie a muzicii psaltice; Răzvan Theodorescu a susţinut o conferinţă despre icoana bizantină şi trebuie să îi amintim pe Nicolae Gheorghiţă de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, pe părintele Florin Bucescu de la Conservatorul din Iaşi, dar şi pe etnomuzicologul Costin Moisil de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

Cum apreciaţi interesul pentru muzica bizantină în ţara noastră?
Mai ales după 1990, interesul pentru domeniul muzicii psaltice în România a crescut treptat. Astfel am ajuns să organizăm MasterClass-ul de Cânt Bizantin şi am observat că, de la o ediţie la alta, ne îmbogăţim din ce în ce mai mult orizontul cultural-artistic. Ceea ce ne bucură cel mai mult este faptul că nu numai cei din mediul monahal au început să fie atraşi de această muzică şi de cursurile de cânt bizantin, ci mai ales tinerii care urmează să fie admişi la seminariile teologice şi la facultăţile de teologie.

Sursa: http://www.romania-muzical.ro/articole/art.shtml?a=71661&c=15&g=2

Locatie: Esplanada din fata catedralei mitropolitan
Data: 5 - 9.07.2010 - ora 20:00
Pret: intrare libera
Web/sursa: www.mcbis.ro
Descriere:

Asociatia Culturala Byzantion împreuna cu Universitarea de Arte “George Enescu” din Iasi, Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Primaria Municipiului Iasi, organizeaza în perioada 5 - 9 iulie, cea de a III-a editie a evenimentului cultural intitulat MasterClass de Cânt Bizantin, www.mcbis.ro

Muzica bizantina se afla într-o perioada de «recuperare» a unui teritoriu usor abandonat formalismului deceniilor trecute, dinamica acestei miscari fiind caracterizata de învatarea corecta si cautarea specificului cântului bizantin românesc, dar si universal ortodox.

În acest context se înscrie demersul de organizare a MasterClass-ului de Cânt Bizantin, intens solicitat de catre toti cei implicati în fenomenul cântarii bizantine - practicanti si cercetatori.

Înscriindu-se în seria de manifestari prin care Universitatea de Arte „George Enescu” din Iasi marcheaza pe toata durata anului 2010 împlinirea a 150 de ani de învatamânt artistic modern la Iasi, MasterClass-ul de Cânt Bizantin raspunde cu prisosinta nivelului academic impus de acest an jubiliar prin personalitatile invitate pentru a sustine cursul de muzica bizantina, Prof. Dr. Georgios Konstantinou – Conservatorul de Stat din Atena, Grecia si Prof. Univ. Dr Maria Alexandru – Universitatea “Aristotelis” din Tesalonic, Grecia, sau pentru a sustine conferinte cu tematica bizantina, Acad. Prof. Univ. Dr. Razvan Theodorescu, Prof. Lykourgos Angelopoulos, Pr. Conf. Univ. Dr. Florin Bucescu, alaturi de ei fiind invitati si reprezentantii generatiei tinere ai scolii muzicale bucurestene, Conf. Univ. Dr. Nicolae Gheorghita, Lect. Univ. Dr. Gabriel Oprea de la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti si Etnomuzicologul Costin Moisil de la Muzeul Taranului Român din Bucuresti.

În finalul evenimentului va avea loc pe esplanada din fata catedralei mitropolitane din Iasi, concertul extraordinar de muzica bizantina ce va marca încheierea celei de a III-a editii a MasterClass-ului de Cânt Bizantin. Concertul va fi sustinut de catre cei aproximativ 150 de cursanti din întreaga tara, elevi ai seminariilor teologice ortodoxe, studenti ai facultatilor de teologie ortodoxa dar si a conservatoarelor de muzica, profesori si îndrumatori în domeniul muzicii bizantine. Partea a II-a a concertului va reuni membri ai celor mai cunoscute si reprezentative coruri de muzica bizantina din tara, respectiv Corul Byzantion din Iasi si Corul Stavropoleus din Bucuresti, alaturi de reprezentantii Corului Bizantin Grec condus de Prof. Lykourgos Angelopoulos.

Concertul se va desfasura cu binecuvântarea si în prezenta Înalt Prea Sfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, alaturi de sfintia Sa fiind invitate personalitati marcante ale culturii iesene dar si oficialitati ale orasului nostru.

Sursa: http://www.360city.ro/iasi/evenimente/Centre-culturale/2512.html

http://iasi.inoras.ro/eveniment_masterclass-de-cant-bizantin-5-9-iulie-2010-pe-esplanada-din-fata-catedralei-mitropolitane.htm

http://www.europafm.ro/showbiz/muzica/masterclass-de-cant-bizantin-la-iasi~n40536/

http://www.ziarullumina.ro/print.php?articol=41572

Cea de-a treia editie a Masterclass-ului de cint bizantin a debutat luni la Iasi si va continua pina pe 9 iulie. Cu acest prilej, vor sustine cursuri de muzica bizantina si conferinte pe aceasta tema profesorii universitari Giorgios Konstantinou si Maria Alexandru, de la Constervatorul de Stat din Atena, respectiv de la Universitatea "Aristotelis" din Tesalonic.
Acestor invitati speciali li se vor alatura cadre didactice de la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti
si etnomuzicologul Costin Moisil de la Muzeul Taranului Roman. Toate cursurile si conferintele se vor desfasura in amfiteatrul mare al Universitatii "G. Enescu" (str. Horia, nr. 7- 9).
Vineri, incepind cu ora 20.00, pe esplanada din fata catedralei mitropolitane, va avea loc un concertul extraordinar de muzica bizantina, sub genericul "Muzica, icoana sufletului". Acesta va fi sustinut de catre cei aproximativ 150 de cursanti din intreaga tara, elevi ai seminariilor teologice ortodoxe, studenti ai facultatilor de teologie ortodoxa, dar si de la conservatoarele de muzica.
Partea a doua a concertului va reuni membri ai celor mai cunoscute coruri de muzica bizantina din tara, respectiv Corul Byzantion din Iasi si Corul Stavropoleus din Bucuresti, alaturi de reprezentantii Corului Bizantin Grec condus de prof. Lykourgos Angelopoulos.
Concertul se va desfasura cu binecuvintarea si in prezenta Inalt Prea Sfintitului Parinte Teofan, arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Evenimentul
este organizat de Asociatia Culturala "Byzantion" in parteneriat cu Universitatea de Arte "G. Enescu", Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Primaria Muncipiului Iasi.
Prin aceasta manifestare dedicata muzicii bizantine se sarbatoresc la Iasi 150 de ani de invatamint artistic modern.

Sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/mozaic/concert-de-muzica-bizantina-pe-esplanada-din-fata-mitropoliei~ni6gjv

http://www.calauzaortodoxa.ro/stiri/concert-muzica-bizantina/

Luni a început cea de-a treia ediţie a Masterclass-ului de cânt bizantin, în organizarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a Universităţii de Arte „George Enescu” cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, în parteneriat cu Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae” din Iaşi, Conservatorul de Stat din Atena şi Fundaţia Culturală Timpul.

150 de ani de învăţământ artistic modern la Iaşi

Înscriindu-se în seria de manifestări prin care Universitatea de Arte „George Enescu” marchează pe toata durata anului împlinirea a 150 de ani de învăţământ artistic modern la Iaşi, Masterclass-ul de Cânt Bizantin răspunde cu prisosinţă nivelului academic impus de acest an jubiliar.

O ediţie specială

În urma doleanţelor majorităţii cursanţilor prezenţi la ediţiile anterioare, am hotărât sa mărim perioada cursurilor cu încă o zi, ceea ce înseamnă mai multe întâlniri, mai multe experienţe noi. De asemenea ne vom bucura împreună de prezenţa cu totul captivantă a unor personalităţi de referinţă în domeniul interpretării, cercetării, muzicologiei, pedagogiei, dirijatului de cor bizantin, etc.

Prof. Univ. Dr Maria Alexandru este specialist de talie internaţională în paleografie muzicală, un profesionist de la care înveţi că muzica, în complexitatea ei rezidă în primul rând în iubire. Modul de prezentare al cursurilor, pasiunea şi entuziasmul cu care te introduce în lumea fascinantă a comorilor muzicale ale Bizanţului, bogăţia impresionantă fac din Prof.Univ.Dr. Maria Alexandru un adevarat muzicolog-creştin.

Prof. Dr. Georgios Konstantinou, personalitate de talie internaţională, este unul din cei mai de seamă specialişti în studiul comparativ şi interpretarea semiografiilor prehrisantice, îşi propune ca la această ediţiei să continue seria de cursuri teoretice în care sunt analizate glasurile octoihiei prin intermediul semnelor consonantice şi ale frazelor muzicale cu aplicare pe cor, unde frazarea şi melismatica stau în strânsă legătură cu hironomia. Este un curs captivant garantat în primul rând de tactul pedagogic de netăgăduit.
Datorită entuziasmului participanţilor tot mai bine pregătiţi şi mai doritori de cunoaştere, Masterclass-ul de Cânt Bizantin capătă formele unui Simpozion-MasterClass şi prin conferinţele ce vor îmbogăţi cel puţin la această ediţie programul evenimentului.

Este o ediţie dedicată icoanei, iar în deschidere va conferenţia Acad. Prof. Univ. Dr. Răzvan Theodorescu. Prof. Lykourgos Angelopoulos, Pr. Conf. Univ. Dr. Florin Bucescu nu mai au nevoie de nici o prezentare, iar alături de ei sunt invitaţi şi reprezentanţii şcolii muzicale bucureştene, Conf. Univ. Dr. Nicolae Gheorghiţă, Lect. Univ. Dr. Gabriel Oprea de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Etnomuzicolog Costin Moisil de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.
Punctul culminant al ediţiei din acest an a Masterclass-ului de cânt bizantin va fi concertul extraordinar de muzică bizantină “Muzica, icoana sufletului” care va avea loc vineri, 9 iulie 2010, începând cu orele 20.00 la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Programul manifestărilor ediţiei a III – a 5 – 9 Iulie 2010
Ziua I, Luni 5 Iulie 2010
10:00 – 10:30
Deschiderea evenimentului
10:30 – 11:50
Lansare de carte – Grantul CNCSIS – Catalogul manuscriselor de muzică sacră din Moldova – sec. XI – XX – prezintă Prof.Univ.Dr. Viorel Munteanu și Pr.Conf.Univ.Dr. Florin Bucescu
12:00 – 13:50
Privire generală asupra muzicii bizantine: izvoare, metode, problematica actuală. Paleografia muzicală – curs istoric I – 
Prof.Univ.Dr. Maria Alexandru
16:30 – 17:00
Vernisaj de icoană bizantină. Organizează Conf.Univ.Dr. Carmen Solomonea.
17:00 – 18:00
Icoana bizantină – Conferinţă – Acad.Prof.Univ.Dr. Răzvan Theodorescu
18:00 – 21:00
Conturarea glasurilor bisericeşti prin intermediul frazelor și a semnelor de expresie. Aplicare. – curs teoretic I şi curs practic I – Prof. Dr. Georgios N. Konstantinou
Ziua a II –a, Marţi 6 Iulie 2010
10:00 – 12:00
Semnele fonetice ale notaţiei medii bizantine (sec. 12 – mijlocul sec. 19) – curs istoric II – Prof.Univ.Dr. Maria Alexandru
12:15 – 14:00
Curs teoretic II – Prof.Dr. Georgios N. Konstantinou
17:00 – 18:00
Observaţii asupra tehnicii de exighisire în noua notaţie a chinonicului duminical din secolul al XVIII –lea – conferinţă Conf.Univ.Dr. Nicolae Gheorghiţă
18:10 – 20:00
Curs practic II – Prof.Dr. Georgios N. Konstantinou
Ziua a III – a, Miercuri 7 Iulie 2010
10:00 – 12:00
Octaihia medievală. Roţile glasurilor şi alte diagrame – curs istoric III – Prof.Univ.Dr. Maria Alexandru
12:15 – 14:00
Curs teoretic III – Prof.Dr. Georgios N. Konstantinou
17:00 – 18:00
Între tradiţie şi progres. Schimbări în cântarea bisericească din România antebelică – Conferinţă Etnomuzicolog Costin Moisil
18:10 – 20:00
Curs practic III – Prof.Dr. Georgios N. Konstantinou
Ziua a IV- a, Joi 8 Iulie 2010
8:00 – 9:30
Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, Catedrala Mitropolitană Veche “Sf. Gheorghe” (în curtea Catedralei Mitropolitane).
10:00 – 11:40
Semnele hironomice şi thesisurile notaţiei medii bizantine – curs istoric IV – Prof.Univ.Dr. Maria Alexandru
11:45 – 13:45
Curs teoretic IV – Prof.Dr. Georgios N. Konstantinou
16:05 – 17:00
Curs practic I – Prof. Lykourgos Angelopoulos
17:00 – 18:00
Organizarea unei repetiții pentru un cor de muzica bizantină – conferinţă Prof. Lykourgos Angelopoulos
18:10 – 20:00
Curs practic IV – Prof.Dr. Georgios N. Konstantinou
Ziua a V- a, Vineri 9 Iulie 2010
10:00 – 11:30
Exegeza muzicală şi melosul bizantin – curs istoric V – Prof.Univ.Dr. Maria Alexandru
11:35 – 13:00
curs teoretic V – Prof.Dr. Georgios N. Konstantinou
14:35 – 16:00
curs practic V – Prof.Dr. Georgios N. Konstantinou
16:00 – 17:00
curs practic II – Prof.Dr. Lykourgos Angelopoulos
17:10 – 18:00
Decernarea diplomelor şi a distincţiilor
20:00 – 21:40
Concert extraordinar de muzică bizantină – Muzica, icoana sufletului
Catedrala Mitropolitană din Iași
Interpretează: Participanții Ediției a III-a a MCB 2010, Corul Stavropoleos (București) și Corul Byzantion (Iași)
Dirijori: Prof. Lykourgos Angelopoulos, Lect.Univ.Dr. Gabriel Oprea și Prep.Univ. Adrian Sîrbu

http://curierul-iasi.ro/a-inceput-a-iii-a-editie-a-masterclass-ului-de-cant-bizantin-693

La 28 mai, în Sala cu Orgă din Chişinău, a avut loc un Concert de muzică sacră, organizat de Mitropolia Basarabiei, în cadrul căruia au evoluat Corul „Byzantion” din Iaşi, dirijor Adrian Sârbu şi Corala „Vocile Primăverii” din Chişinău, conducător Ştefan Andronic.

În cuvântul de deschidere a evenimentului, preacucernicul preot Ioan Cosoi, secretarul Mitropoliei Basarabiei, a evidenţiat faptul că acest concert face parte dintr-un şir de activităţi organizate de către mitropolie, menite să promoveze în Basarabia cultul sfinţilor români, a spiritualităţii, culturii şi tradiţiei ortodoxe româneşti.

Muzica Bisericească este muzica care găseşte calea cea mai rapidă către sufletul celui care o ascultă sau cântă, deoarece este o muzică care exprimă o frumuseţe cerească, hristologică. Doar muzica sacră poate cu adevărat exprima trăirile ascunse ale inimii, ea exprimă pocăinţa, smerenia, suferinţa, zdrobirea inimii şi întristarea cea după Dumnezeu, care, după cum Sfântul Apostol Pavel ne spune, aduce „pocăinţa spre mântuire” (2 Cor 7,10).

La Fundu Moldovei s-a desfăşurat joi, în zi de sărbătoare creştină, cea XX-a ediţie a Festivalului - Concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”, manifestare organizată de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Primăria Fundu Moldovei, Căminul cultural şi Societatea pentru cultură „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei.

ai65699n189488Foști seminariști, actualmente studenți sau absolvenți ai Facultății de Teologie și/sau Conservator, mai nou, unii din membri, angajați ai Operei Naționale și Filarmonicii de Stat din Iași, cu toții profităm de diversitatea de manifestări muzicale pe care le oferă capitala Moldovei, orasul Iași. Repetițiile săptămânale sunt un real prilej de a ne întâlni, de a mări cercul de membri, de a încerca noi compoziții și sonorități sau de a pune la cale noi proiecte. Dorim, pe cât posibil, să rămânem în aceiași formație în ciuda direcțiilor diferite pe care ne poartă, pe neașteptate, viața.

 

 

http://www.graindelavoix.be/

http://www.cobra.be/cm/cobra/cobra-mediaplayer/muziek/1.889508

Frédéric Tavernier-Vellas s-a născut în Franţa în 1959. După ce a studiat intens muzica clasică la oboi, s-a orientat, prin cercetările sale, spre muzică și în special muzica sacră a Bizanţului. El s-a format cu marii profesori şi artişti interpreţi sau executanţi ai acestei muzici, ca Părintele Ioakim Grillis din Patmos, Maximos Fahmé Alep (Siria) şi în special Lycourgos Angelopoulos, dirijor al Corului Bizantin Grec.

Pagina 22 din 23

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Ultimele Articole

  • Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a șasea zi

    WhatsApp Image 2021 07 17 at 22.07.03Ultima zi a ediției a XIV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, desfășurat în perioada 11-16 iulie la Iași, a început cu prezentarea doamnei conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă, alături de membri ai Ansamblului Floralia - „Copiști români și creații ale acestora în manuscrisele de la Biblioteca Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași”. Au fost aduse în atenție aspecte privind sursele bibliografice folosite, informații despre viața unora dintre autorii de manuscrise, mai ales din viața Sfântului Iosif Naniescu, și s-au exemplificat fragmente din mai multe cântări. Doamna conferențiar a subliniat faptul că multe dintre aceste cântări din secolul al XIX-lea, în notație hrisantică, sunt prea puțin cunoscute, în principal datorită faptului că nu au fost publicate, și că ele reprezintă o colecție care se cuvine să fie valorificată.

    în Ediția a XIV-a 2021 Citeşte mai mult
  • Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a cincea zi

    WhatsApp Image 2021 07 16 at 13.00.36Cea de-a cincea zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, desfășurat în această perioadă la Iași, a debutat cu prezentarea doamnei dr. Yevgeniya Ignatenko - „Octoihul grec al lui Calistrat de la 1769:  rezultate noi ale cercetarii”. Prelegerea s-a bazat pe o analiză comparativă a manuscrisului Octoihului grec, scris în notație kieveana și destinat monahilor ucraineni care l-au urmat pe Sfântul Paisie Velicicovschi în Moldova, și manuscrise sinaite care cuprindeau aceleași cântări, în notație medie bizantină, aflate în Sankt Petersburg.

    în Ediția a XIV-a 2021 Citeşte mai mult
  • Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a patra zi

    WhatsApp Image 2021 07 15 at 10.33.01Cea de a patra zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași a început cu multă bucurie, odată cu prezentarea doamnei dr. Evangelia Spirakou– „Tradiția corului în Arta Psaltică. Liturghia credincioșilor de rit vechi ca studiu de caz pentru practicile interpretării bizantine”. Doamna cercetător din Atena a adus în atenția cursanților aspecte legate de modul în care se desfășura activitatea corurilor în perioada înfloritoare a Bizanțului. A fost analizată, în special, Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, prezentarea cuprinzând atât elemente istorice cât și practice, și modul în care unele dintre ele au supraviețuit în practica liturgică a credincioșilor de rit vechi.

    În cele ce au urmat, doamna conf. univ. dr. Maria Alexandru, de la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic, a susținut cursul  intitulat „Imne închinate Maicii Domnului”. În cadrul acestuia fost analizat Imnul Acatist, cea mai frumoasă cântare închinată Născătoarei de Dumnezeu, precum și alte imne paleocreștine care descriu cele mai importante momente din viața Fecioarei Maria. Au fost prezentate și numeroase manuscrise - mărturii ale vechilor notații, precum și evoluția melodică a acestor cântări de laudă.

    Ziua a continuat cu una dintre cele mai așteptate întâlniri din cadrul acestui Masterclass de Cânt Bizantin, al treilea curs practic de interpretare psaltică susținut de domnul Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol). De această dată s-a pus accentul pe înțelegerea și exersarea intervalelor, precum și pe importanța însușirii partiturilor, dincolo de învățarea propriu-zisă a notațiilor. În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că trăirea psalților poate fi transmisă celor care ascultă muzica bizantină doar după găsirea puterii și resurselor interioare.

    Următoarea activitate, partea a II-a a cursului de muzică răsăriteană cultă, a reunit participanții ediției a XIV-a a masterclass-ului cu studenți și profesori din Grecia, precum și cu membri ai ansamblului de paleografie muzicală Chrisorremon, ai ansamblului de muzică răsăriteană cultă Psaltira din Salonic și ai ansamblului Floralia din Iași. Cursul, coordonat de doamna Maria Alexandru, a continuat studierea unor piese din opera lui Dimitrie Cantemir, precum și a unor piese didactice prin care s-au exersat mai multe tipuri de macamuri.

    Al treilea curs pe tema ethosului cântărilor pe larg i-a implicat atât pe participanții din sală, cât și pe cei din online în interpretarea partiturilor, evidențiind importanța studierii îndelungate, cu simplitate, fără ison, căutând și păstrând liniștea interioară.

    Așadar, și astăzi, cursanții au beneficiat de conferințe, prezentări și discuții cu caracter interdisciplinar, în limbile greacă, engleză și română, asigurându-se traducerea orală consecutivă, pentru cursurile domnului Panagiotis Neochoritis, și simultană, pentru conferințe.

    Mâine, în a cincea zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, doamna cercetător Evghenia Ignatenko va prezenta lucrarea „Octoihul grec al lui Calistrat de la 1769”, Ieromonahul Petru Pruteanu va vorbi despre „Liturghia Cuvântului,”  domnul Panagiotis Neochoritis va continua seria cursurilor practice de interpretare psaltică și doamna Maria Alexandru va face al treilea curs de muzică răsăriteană cultă.

    Programul detaliat al evenimentului este disponibil aici:

    www.byzantion.ro/masterclass/programul-masterclass-ului-international-de-cant-bizantin-editia-a-xiv-a-11-16-iulie-2021.html

    Echipa MCB21

    în Ediția a XIV-a 2021
  • Jurnal de eveniment – Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – a treia zi

    WhatsApp Image 2021 07 14 at 10.56.45Cea de-a treia zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, a început la Catedrala Mitropolitană din Iași cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

    în Ediția a XIV-a 2021 Citeşte mai mult
  • Jurnal de eveniment - Masterclass Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, 11-16 iulie 2021 – prima zi

    WhatsApp Image 2021 07 12 at 20.21.38Festivitatea de deschidere a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, aflat la a XIV-a ediție, a avut loc astăzi, 12 iulie 2021, în sala „Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași, în prezența invitaților, a organizatorilor, precum și a participanților aflați atât în sală, cât și online.

    La eveniment au fost participat domnul Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, părintele Cristian-Alexandru Barnea, consilier al Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, domnul prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, doamna prof. univ. dr. Laura Vasiliu, președinta Școlii doctorale din cadrul aceleiași universități și domnul conf. univ. dr. Ciprian Ion, decanul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”.

    Online a fost prezentă și  doamna conf. univ. dr. Maria Alexandru de la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic. și domnul prof. dr. Athanasios Vourlis din Atena.

    Directorul artistic al evenimentului, domnul lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, a rostit cuvântul de bun venit. „Acest eveniment începe astăzi, 12 iulie cu sărbătoarea Icoanei nefăcute de mână omenească a Maicii Domnului Prodromița și cu pomenirea cuviosului părinte Paisie Aghioritul. Cu bucurie punem, așadar, început bun acestui eveniment  care reunește atât în format fizic, cât și online, peste o sută de iubitori ai Artei Psaltice din rândul laicilor sau monahilor, profesorilor, elevilor, studenților, reprezentanți ai diferitelor instituții de educație sau bisericești.” Domnia sa a evidențiat și faptul că la această ediție participanții sunt din România, dar și de peste hotare, din Statele Unite, din Canada, Grecia, Germania, și Marea Britanie.

    Ca reprezentant al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscop al Iașilor, a fost părintele Cristian-Alexandru Barnea, consilier al Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei, care a adresat un mesaj participanților și organizatorilor. „Trebuie să observăm cu onestitate că mai ales în zilele de astăzi, este un mare dar să te descoperi cu atât de multă disponibilitate, oferind din experiența acumulată în ani și ani de studiu și de nevoință, pentru a transmite mai departe vocația și măiestria Artei Psaltice. Este o lucrare pe care Domnul nu o va trece cu vederea, aducând fiecăruia, cu harul Său, nu numai inspirație și putere, ci din darurile cele mari, pe care le rânduiește celor care lucrează cu bucurie cele ale Lui.

    Părintele a transmis și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, cu gândul ca lucrarea desfășurată în aceste zile să fie frumoasă, rodnică și aducătoare de negrăită bucurie.

    În cele ce au urmat, domnul prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, le-a urat succes tuturor celor care sunt implicați în acest proiect și a anunțat unul dintre planurile de viitor ale instituției pe care o reprezintă. „Ne gândim din ce în ce mai serios la consolidarea și extinderea programului de artă religioasă și la nivel internațional. Dorim să facem o extensie în Grecia, pentru că arta cântului bizantin ne aduce împreună și ne aduce mai aproape de credință. Sperăm ca Masterclass-ul organizat la Iași să fie nu doar un eveniment care are loc anual, ci să devină o permanență și o valoare pe care să ne așezăm fundamentele învățământului universitar.

    Directoarea Școlii doctorale a Universității Naționale de Arte „George Enescu”, doamna prof. univ. dr. Laura Vasiliu, a vorbit despre impactul pe care l-a avut acest festival în zona Moldovei și nu numai. „Masterclass-ul de Cânt Bizantin este un eveniment unic nu doar în România, datorită asocierii dintre artistic, cultural, pedagogic și religios. Pe parcursul celor 14 ani, această manifestare artistică a creat un fenomen, o nouă mentalitate, o nouă filosofie asupra muzicii bisericești ortodoxe. A creat o corelare deosebită cu învățământul și faptul că la Iași avem muzică religioasă la nivel de licență și masterat, care a fost consolidată în paralel cu dezvoltarea Materclass-ului,  ne determină să facem un pas mai departe și să deschidem o linie de cercetare și studiu la nivel de doctorat.”

    Domnul conf. univ. dr. Ciprian Ion, decanul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, și-a exprimat aprecierea față de organizatori și participanți și a vorbit despre caracterul internațional al evenimentului. „Acest Masterclass este important și pentru că unește omul din diferite zone ale globului. Dacă între popoare există bariere lingvistice, limba fiind o formă de comunicare, în mod sigur prin muzică, fiind un limbaj universal, aceste bariere dispar.”

    Un gând de bucurie a venit și din partea doamnei conf. univ. dr. Maria Alexandru. „Masterclass-ul de la Iași reunește atâtea persoane dăruite acestei arte, fie ca învățăcei, fie ca îndrumători și încearcă să îmbine slujirea și trăirea profundă a acestei muzici cu studiul asiduu și cu profesionalismul.

    Invitatul special, domnul Panagiotis Neochoritis, care de șase ediții este prezent la Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin, le-a vorbit celor prezenți despre bucuria cu care se întoarce de fiecare dată la Iași, felicitându-i totodată pe organizatori pentru munca și entuziasmul de care au dat dovadă chiar și în această perioadă de pandemie.  Mai mult, domnia sa a evidențiat faptul că drumul Artei Psaltice de la Constantinopol la Iași a fost făcut cu mult timp în urmă, iar legăturile dintre aceste două zone cu o deosebită importanță istorică se păstrează până azi.

    La final, domnul lect. univ. dr. Adrian Sîrbu le-a mulțumit invitaților, celor prezenți, partenerilor și colaboratorilor, precum și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui proiect.

    După festivitatea de deschidere a urmat prezentarea intitulată „Ethosul Artei Psaltice în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii”, susținută de prof. dr. Athanasios Vourlis din Atena.  Pornind de la texte biblice și de la citate din Sfinții Părinți, mai ales din Sfântul Vasile cel Mare, domnul Vourlis a vorbit despre ethos ca mod de simțire care nu caracterizează doar un stil de interpretare, individual, ci și de ethos ca mod de simțire al unui popor. Pornind de la exemplul viziunii serafimilor cu șase aripi, cântând în cor „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot,” și sublinnind faptul că muzica psaltică este inspirată de Duhul Sfânt, vorbitorul a extrapolat acest exemplu de psalmodiere a îngerilor ca model de învățătură pentru psalți: cântarea se face dialogic, la două strane în armonie și conlucrare, folosind doar vocea, nu și alte instrumente, într-o stare de prezență care implica trupul, mintea, inima și sufletul.

    La această ediție, primul din cele două cursuri practice zilnice ale domnului Neochoritis urmărește ascultarea individuală a participanțior avansați și oferirea de feedback particularizat. La cursul de seara, de trei ore, exemplele sunt din cântări pe larg vechi - din Imnul Heruvic, mai precis. În această primă zi de Masterclass s-a lucrat pe un Imn Heruvic al lui Petru Lampadarie, explicându-se ethos-urile întâlnite și discutându-se despre ison.

    Mâine, 13 iulie 2021, începând cu ora 9:00, la Catedrala Mitropolitană din Iași va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană vor fi date de către psalții Catedralei, membri ai Corului Byzantion, precum și de participanții ediției a XIV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin.

    Momentul liturgic va fi potențat și de unul festiv, cu acordarea, la propunerea Asociației Culturale Byzantion, a celei mai înalte distincții a Arhiepiscopiei Iașilor  pentru laici domnului Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol) și doamnei conf. univ. dr. Maria Alexandru (Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic).

    Programul detaliat al evenimentului este disponibil aici:

    www.byzantion.ro/masterclass/programul-masterclass-ului-international-de-cant-bizantin-editia-a-xiv-a-11-16-iulie-2021.html

    Echipa MCB21

    în Ediția a XIV-a 2021